O perioadă destul de lungă a vieții, Virgil Mănescu a copilărit într-un castel și asta i-a amprentat definitiv felul de a fi. Bucureștean get-beget, provine dintr-o familie de comercianți și restauratori și a învățat tot ce ține de bune maniere, protocol, etichetă și ospitalitate încă din primii ani de viață.
“Fotbalul nu m-a atras niciodată, mie mi-a plăcut foarte mult lectura (…). Întodeauna mi-am dorit să lucrez în cămașă albă și cravată sau în cămașă albă și papion.”
Cum mergi îmbrăcat la o cină cu pretenții, când îți poți suna prietenii în weekend, cine intră primul într-un restaurant și care este regula la ieșire, ce cadouri duci când mergi în vizită, ce faci cu telefonul la masă, dacă se schimbă vreodată regulile și care sunt cele mai frecvente și grave încălcări ale regulilor de protocol și bune maniere, aflați de la Virgil Mănescu, un bărbat care ține mult la etichetă.
“La masă se vorbește, pentru că este cel mai important eveniment social al vieții noastre; la masă nu se vorbește cu gura plină.”