„Mi s-a spus D’Artagnan pentru că făcusem scrimă și aveam și părul lung.”
A plecat din economie și publicitate ca să intre într-o bucătărie.
„Am stat, cred, mai bine de o lună plecat din România și efectiv duceam dorul mâncării, al gustului de acasă. Țin minte că primul lucru pe care l-am făcut a fost o ciorbă de perișoare, cu mama la telefon.”
A ajuns să gătească în restaurante din jurul lumii, să lucreze într-un loc considerat atunci cel mai bun restaurant de pe planetă și să devină primul chef român recunoscut la The Best Chef Awards.
„De multe ori, când intru să gătesc într-o bucătărie, simt nevoia să o reorganizez după stilul meu sau să fac puțină ordine, ca să văd lucrurile așa cum mi le doresc.”
„La cină”, Alex Petricean vorbește despre disciplină, obsesia perfecțiunii, gustul copilăriei și prețul succesului într-o meserie care te consumă complet.
Cum arată perfecțiunea într-o bucătărie mare? De ce România încă nu are restaurante cu stele Michelin? Ce putem transforma într-un brand culinar de țară?
„Pentru turiștii străini, gustul românesc este pur și simplu o descoperire.”
Și ce se pierde pe drum atunci când alegi performanța?
„Mi-am dat demisia din publicitate ca să mă apuc de bucătărie.”
Am vorbit despre familie, scrimă, MasterChef, fine dining, mâncarea din avion, restaurantele românești și viața trăită ani întregi „pe repede înainte”.
O ediție intensă, sinceră și foarte umană.
„La început am avut o teamă mare: cum ar fi dacă propriul meu copil n-ar mânca și n-ar fi la fel de pofticios ca mine, iar eu să fiu bucătar?!”
Despre ambiție, sacrificii și omul care rămâne după ce se stinge lumina în bucătărie.
„Am trimis sute de mailuri. Nu mă băga nimeni în seamă. Eram un puști din România, fără experiență, care nu lucrase la nivel înalt în domeniu.”
