Cimitirul lui Telespan. Adrian Telespan!

Imi era, uneori, producator la jurnalele de stiri. Nu era deloc implicat. Ba, cred ca era mai bine daca nu-i ceream nimic si daca evenimentele stateau cuminti acasa la ele pana dupa ora 14 cand pleca acasa. Se concentra sa dea emisia fara greseli si atat. Imi multumea cand il lasam sa leneveasca in regie. La finalul jurnalului arunca o gluma, cateodata, apropo de vestimentatia mea: pun carton cu casa Petreanu? Stiam ca s-a dus ora. Eu imi vedeam de prezentare, el… Dumnezeu stie ce facea in regie. Nu-l auzeam prea des in casca.

N-am fost prieteni, nu ne-am povestit amintirile din copilarie. Am mai facut cate o gluma si atat. A, am vorbit despre concertul Madonnei. Fuseseram amandoi la acelasi concert. Eu cu fetele, el… nu stiu cu cine! Nu l-am intrebat niciodata.

Nu stiam ca e homosexual. Parea genul, dar nu ma interesa; nu era prietenul meu ca sa-mi pese. Nu stiam cu cine pica la asternut la drum de seara si nu-mi doream sa aflu.

L-am revazut in redactie cand mi-a dat (si mie) o invitatie la o lansare de carte. Cartea lui. Cimitirul, de Adrian Telespan. Nu m-am dus. Nu cred ca i-a pasat sau ca mi-a simtit lipsa.

I-am citit, totusi, cartea. Pfiu, ce limbaj scabros, mi-am zis la inceput si mi-am amintit de Pascal Bruckner si ale lui “Luni de fiere” pe care n-am putut sa le citesc. Dar n-am putut lasa “Cimitirul” din mana. M-a tinut pentru ca are umor! Am accelerat chiar dupa primele pagini si am citit cu viteza de Mercedes. Si am ras! Ba, recunosc, am si lacrimat pe ici, pe colo.

N-am aflat cat e fictiune si cat adevar in povestirile lui Telespan. Stiu doar ca daca-i traduce careva cartea, va fi mare! Si ca zambetul ala strengaresc se va transforma in ras!

Bravo, Telespane! Mai baga una! 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.