Ce mănâncă un român la Bruxelles când vrea „ca acasă”? Ce îi lipsește din farfuria copilăriei de la Rășinari? Și ce rămâne atunci când politica se termină?
„Mi-aș dori o republică europeană unită. Știu că sună foarte ambițios, dar eu privesc istoria pe sute de ani, pe termen lung. O republică europeană unită ar fi mult mai puternică în lume. (…) „Nu pot să-mi imaginez statutul de doar român. Nu vreau să fiu doar român. Eu mă simt și european. Asta am simțit încă din copilărie: vedeam sasul, vedeam neamțul, vedeam maghiarul, vedeam romul. Și era fascinant.”
„La cină” vorbim cu Nicu Ștefănuță despre copilărie, familie, drumuri lungi — de la Sibiu la Timișoara, Viena, Washington și în inima Europei — și despre decizii care chiar contează. Despre prima leafă și prima lecție, despre ce înseamnă să fii „un europarlamentar bun”, despre zilele obișnuite din Parlamentul European și diferența dintre ce îți imaginezi și ce găsești acolo.
„Nu uit că diplomatul de astăzi are de mulțumit ciobanilor de ieri.”
Intrăm și în viața de dincolo de funcții: cum arată echilibrul dintre politică și familie, ce schimbă paternitatea în felul în care vezi lumea, cine îți spune adevărul când greșești și dacă mai există prietenii sincere în politică.
„Știi cum e, există o vorbă: dacă îți cauți prieteni în politică, mai bine îți iei un câine.”
De ce îi e cel mai frică, când se simte cel mai singur, cum l-a schimbat venirea pe lume a celor două fete și ce ar vrea să le lasă moștenire sau ce îl liniștește când lumea devine prea zgomotoasă, aflăm „La cină”.
„Mi-a plăcut când am luat-o cu mine pe fetița mea în sala Parlamentului. Era micuță, avea vreo doi ani, a apăsat microfonul și, într-o sală plină, s-a auzit «bonjour».”
„Îmi spune copilul meu: «pune jos telefonul». În momentul acela mi-e foarte rușine.”
„Chiar am avut o dilemă: oare, când vine al doilea copil, o să-l iubesc la fel? Și iată că da — dragostea e divizibilă.”
