Muzeul Satului după 25 de ani

La Muzeul Satului am fost prima dată când aveam vreo 10 anişori. Eram clasa a 4-a când la şcoala nr. 11 din Călăraşi s-a organizat o excursie cu vizitarea mai multor locuri de interes din Bucureşti – Gradina Botanică, Muzeul Satului, Casa Poporului, Casa Presei, Muzeul Antipa şi parcă mai erau câteva, dar nu mi le mai amintesc. Am fost realmente fericită când mama a plătit deplasarea şi eu am fost trecută pe lista celor care mergeau să vadă Capitala. Ne-am zbenguit prin curtea muzeului şi n-am înţeles o iotă din explicaţiile ghidului despre casele Bucovinei ori despre covoarele din Dobrogea sau obiceiurile din Moldova pentru că nu eram atenţi. Am mancat acadele, am căscat gura la nişte casuţe ca-n poveşti, ne-am alergat printre copaci şi am cumparat dulciuri pentru acasă. Le-am vorbit celor rămaşi acasă multă vreme despre ce văzusem eu la Bucureşti. Eram fascinată de frumuseţea acelui loc.
De atunci, am mai fost de multe ori la Muzeul Satului. Am făcut acolo filmări, am vorbit cu istorici şi culegători de folclor, m-am plimbat cu prietenii, am participat la expoziţii, am făcut fotografii, am mângâiat mâţele muzeului…
Niciodată muzeul nu mi s-a mai părut la fel ca-n copilărie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.