Dumitru Prunariu este primul cosmonaut român și singurul care a realizat, în luna mai a anului 1981, un zbor spațial de aproape 8 zile la bordul navei spațiale Soyuz-40, devenind al 103-lea om în spațiul cosmic.
Dumitru Prunariu povestește “La cină” tot ce a trăit în acele zile și a descris, pentru prima dată, lucrurile lumești trăite în spațiul cosmic: ce a mâncat, ce a băut, cum a dormit, cum se realizau nevoile fiziologice, cum se făcea igiena zilnică, în lipsa dușului, cum comunicau între ei membrii echipajului, dar și dacă primeau vești de acasă, cum a fost adaptarea la imponderabilitate și cum a fost readaptarea la viața normală, cu picioarele pe pământ.
“Noi spunem – precum pe pământ, așa și în cer. (….) Erau 16 Răsărituri și 16 Apusuri. (…) Ne culcam seara, la ora 11, stingeam lumina în stația orbitală, acopeream hublourile, ca să fie întuneric, să nu ne influențeze lumina de afară. (…) Poziția de somn, oricare! (…) Aveam rezerve de hrană pentru aproape jumătate de an la bordul stației orbitale. (…)
Cum a ajuns să fie selectat pentru un zbor cosmic, cât a durat pregătirea pentru a pleca, cât de dură a fost, dacă a avut vreodată sentimentul de frică înainte să plece, dar și ce a spus familia, aflăm “La cină”.
“Abia dupa ce am zburat în Cosmos, soția mi-a spus – știi, te-am susținut întotdeauna, dar, in final, mi-aș fi dorit să nu fii tu ăla care zboară în Cosmos. Și am zis – cum, de ce? Glorie, uite ce se întâmplă, am devenit persoană publică… Tocmai de aceea, pentru că acum ești atât de ocupat încât nu ai timp de familie!”
Dumitru Prunariu ne spune, de asemenea, dacă oricine poate pleca în Cosmos, ne descrie cum arată luna, ne spune și dacă suntem singurele ființe din univers sau dacă există extratereștrii, dar vorbește și despre ce face astăzi și ce doruri mistuitoare are.
“Mi-e dor de părinți, indiscutabil, și mi-e dor de o nepoțică, care s-a dus… ”
