Date oficiale: 1.900 de femei mor, în fiecare an, din cauza cancerului de col uterin

România înregistrează aproximativ 4.000 de cazuri noi de cancer de col uterin și aproximativ 1.900 de decese din aceasta cauză în fiecare an. Cancerul de col uterin reprezintă a treia cauză de deces la femei, dupa cancerul de sân și cancerul colorectal și principala cauză de deces la femeile din grupa de vârstă 15-45 ani. Ratele de incidență și mortalitate prin cancer de col uterin sunt de 3, respectiv de 4 ori mai mari decat media Uniunii Europene.

UNITĂȚI MOBILE PENTRU DEPISTAREA CANCERULUI DE COL UTERIN

Cei care sapă zilnic după știri despre prevenirea și tratarea cancerului de col uterin, ar trebui să știe că acesta este genul de informație care poate salva vieți: Ministerul Sănătății a cumpărat 8 unități mobile, complet utilate și dotate, care vor fi folosite în programul de screening pentru cancerul de col uterin, iar CONTROLUL ESTE GRATUIT. Unitățile mobile sunt dotate pentru utilizarea exclusivă în depistarea cancerului de col uterin.

Autospecialele au fost livrate către 7 centre naționale, urmând ca ulterior finalizării procedurilor de înmatriculare și stabilirii cadrului general de funcționare,  să se înceapă campanii regionale de testare. Unitățile sanitare beneficiare ce participă la campania națională pentru depistarea cancerului de col uterin și către care sunt destinate aceste autospeciale sunt: Institutul Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuță Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Județean Mureș, Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timisoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Institutul Regional Oncologic Iași (două buc.), Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu București, Institutul Național Pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” București.

Cele 8 unități mobile sunt transferate definitiv în patrimoniul unităților beneficiare, vor consolida programul național de screning pentru cancer de col uterin și vor facilita accesul la program pentru femeile din zonele defavorizate. De cand? Foarte curand, spune Ministerul Sanatatii!

Asta ar trebui să fie principala preocupare a guvernantilor: depistarea și tratarea unor boli cu morbiditate și mortalitate mare, care au  costuri mari de îngrijre și ale caror șanse de vindecare sunt mult mai mari, dacă sunt depistate la timp. Programul de screening pentru cancer de col uterin beneficiază de  finanțare în valoare de 47  milioane de euro din fonduri europene nerambursabile.

După e am insirat aici aceste date oficiale (sper sa fie cuiva de ajutor), vă reamintesc o poveste personală cu gândul: cancerul poate fi învins dacă e depistat în stadii incipiente. Puterea exemplului este fabuloasa.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.