M-a impresionat profund o fetiţă pe care am cunoscut-o ieri în redacţia de ştiri. Un copil amărât, făr’ de mamă, făr’ de tată. De mână cu preotul care a adus-o la Bucureşti, fetiţa a recunoscut un prezentator de ştiri. Emoţionată zdravăn, abia şi-a găsit cuvintele în faţa crainicei. Ca să ne arate că poate vorbi, […]
– Dă-te-ntr-o parte, cârpă albastră cu flori, nu am loc sa-mi întind picioarele US Polo! – Nu vreau! Eu, cămaşa Desigual, sunt aici de doi ani, deci sunt printre veterani, aşa că… mişcă-ţi fundu’ de aici. Eşti ultimul venit, suporţi înghesuiala fără să faci fiţe. – Hei, hei!, ce e gălăgia asta?! Eu am venit […]
te-am vizitat ieri pentru ultima dată, poate, anul ăsta şi sunt multumită că ne-am luat rămas bun aşa cum se cuvine. Chiar dacă nu m-ai primit cu căldură, te-am privit de aproape, de la distanţe cu minus chiar, şi nu mi-a fost deloc rău după ce mi-au amorţit picioarele şi nu ţi-am mai simţit răceala-ţi […]
– Bucuroşi de oaspeţi? – spun în faţa interfonului, în loc de de bună ziua. – Da’ cum… – îl aud pe tata care deschide uşa de la intrarea în scară înainte să-şi termine vorba. Urc scările în fugă ca-n copilărie. N-apuc să sun pentru că uşa e larg deschisă şi-n prag mă primesc mama […]
