România – o oră, un picior tăiat din cauza diabetului! PODIATRIE: numărul amputațiilor poate scădea cu până la 85%

Ce este podiatria

Acum vreo trei săptămâni, când am fost sunată și invitată să moderez o dezbatere despre podiatrie, nu știam ce înseamnă. Și, probabil, cei mai mulți dintre voi nu știți, deși în 19 țări profesia de podiatru este reglementată.


Așa că voi începe simplu, ca la școală, cu un soi de definiție: PODIATRIA este ramura medicinei care se ocupă cu studierea, diagnosticarea și tratarea afecțiunilor la nivelul picioarelor. Pe scurt, îngrijirea picioarelor de către personal calificat. Din păcate, în România această profesia nu există, în ciuda faptului că podiatria, spun specialiștii, poate duce la scăderea numărului amputațiilor cu până la 85%.

România – o oră, o amputație

In lume, la fiecare 20 de secunde, un picior este amputat din cauza diabetului zaharat. Sunt 4320 de amputatii pe zi la nivel mondial. Iar în țara noastră, se estimează că aproape la fiecare oră are loc o amputație în rândul persoanelor cu diabet, cu o medie de 14 amputații pe zi. Și, din păcate, cifrele arată că, în urma unei amputații majore, 50% dintre pacienți vor suferi o nouă amputație în următorii 2 ani.

Conf. univ. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Asociaţiei de Podiatrie, a atras atenţia, în deschiderea conferinței-dezbatere „Piciorul Diabetic şi Amputaţiile. Spune stop! Acţionează acum!”, asupra costurilor pe care le impun amputaţiile. Potrivit specialistului, un episod de amputație presupune costuri de 3.500 de euro. Doar la nivelul anului 2010, în România, s-au cheltuit peste 6 milioane de euro numai pentru amputații.


Dacă pacientul așteaptă mai mult de o lună de la debutul simptomelor până ajunge în fața unui medic, crește semnificativ riscul complicațiilor piciorului diabetic, arată un studiu realizat pe 17.530 de pacienți români cu diabet.

Pantofii desperecheați, imaginea dureroasă

Priviți imaginea alăturată. Sunt pantofi fără pereche pentru că multe persoane ajung să-și piardă membrele inferioare. Poate că este imaginea care să ne determine pe noi toți, dar mai ales factorii de decizie, să ia în calcul că există o profesie în lumea asta mare care salvează, până la urmă, vieți.

Piciorul diabetic este o complicatie uzuala la milioane de diabetici si ar trebui tratat precum cancerul. Depistat in faza incipientă, există mari sanse ca pacientul să se vindece și să nu fie nevoie de o amputație a piciorului. Se estimează că 1 din 3 diabetici ca dezvolta un ulcer al piciorului, adică prima fază a piciorului diabetic. Rănile nu trebuie ignorate pentru că pot duce la pierderea piciorului sau chiar la moarte prematură.

Concluzie

“Am rămas întreg” – sunt cuvintele pe care le am în minte de când am văzut un material, realizat de colegii de la Sanatatea Press Group, cu un pacient care a reușit să-și salveze piciorul pentru că a ajuns, totuși, la timp la medic.
Am spus-o de la început, o repet la final: în România, în fiecare oră, unui bolnav de diabet i se amputează un picior. Iar cei care ajung să-și piardă un membru inferior trăiesc, de aproape 3 ori mai puţin decât un pacient cu diabet care nu este supus unei astfel de intervenţii. O soluţie salvatoare este podiatria, adică tratarea corectă a bolilor picioarelor, o specializare care poate reduce cu 85% numărul amputaţiilor în rândul pacienților cu diabet zaharat.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.