Văcarul Nicolae

– Cum te cheamă?

– Nicolae!

– Câţi ani ai, Nicolae?

– 17!

Nicolae avea pantalonii ponosiţi, şapca trasă pe-o ureche şi un toiag cu care mâna vacile pe câmp. Le striga pe nume, deşi erau zeci.

– Ai fost la şcoală, Nicolae?

– Nuuuuu. Mama a zis că am mintea înceată şi nu m-a dus la şcoală.

– Fraţi ai?

– Unu’.

– Şi el merge la şcoală?

– Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. A fost un an!

Mi-a spus-o cu mândrie de campion mondial la box. Adică… fratele mai mare este ‘ăl mai deştept. A fost UN AN la şcoală.

– Nicolae, tu stai de dimineaţă până seara cu vacile?

– Da.

– Şi câţi bani primeşti pentru treaba asta?

– Doişpe milioane.

Răspunsul l-a dat peste cap pentru toată ziua pe şoferul nostru, un băiat care a terminat Teologia şi care primeşte un salariu de 1.100 de lei. Dacă nu-s nevoită să-mi bag des pantofii preferaţi în praful de la sat, îmi place să merg la ţară. Îmi place să merg desculţă prin colb, am zis-o mereu, îmi place ciorba făcută-n ogradă, îmi place sinceritatea ţăranilor, îmi place să mânânc fructe luate din copaci când am poftă, îmi place să văd oi pe câmp, îmi place să privesc vacile întorcându-se de la păscut, îmi place laptele proaspăt de vacă, îmi plac pisicile, câinii… Astfel de oameni mă întristează, însă.

2 comentarii

  1. Şi pe mine mă întristează oamenii care câştigă mai mult decât şoferul meu. Îmi vine chiar să plâng atunci când îmi dau seama că nici măcar nu am şofer.

    P.S. Poza trrebuie să fie de la oraş. Pen’că nu văd nici o vacă de oaie în cadru.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.