Răzvan Pascu, călătorul profesionist care, până la 37 de ani, a văzut 100 de țări

“Eu simt, deja, că am trăit trei vieți; dacă aș muri maine, nu mi-ar părea rău”.

Are 37 de ani, este călător profesionist, stă acasă doar două sau trei luni pe an și a văzut până acum 100 de țări. Răzvan Pascu este “La cină”!

Unde a fost prima vacanță din viața lui, ce materie i-a plăcut la școală, unde se mânâncă cel mai bine în lume, dar și cel mai ciudat, care sunt primele 5 țări într-un top personal, ce spune familia despre plecările lui dese aflați din materialul video.

Răzvan rememorează “La cină” vacanțele de vis și ne spune care a fost țeapa vieții de tursit, dar vorbește și despre întâiul job, în urma căruia a câștigat primii bani.

“Am lucrat aproape 5 luni de zile în agricultură, în sere ecologice; primul job a fost sa culeg păstârnac. Era o fermă de 120 de hectare și eram întinși pe un tractor, care avea o platformă în față și stăteam ca pe o targă, cu capul în jos, aveam o gaură, în față, la ochi , iar tractorul ăla înainta încet și noi, cu mâinile, smulgeam buruienile, pentru că era o fermă ecologică și nu aveau voie să pună chimicale”.

Cât de mult călătoresc românii trecuți de prima tinerețe, comparativ cu pensionarii din alte țări, cât costă o vacanță decentă, dar perfectă, dacă există Moș Crăciun, cât de fericiți sunt oamenii din Africa și cum sunt despărțirile de grupurile pe care le însoțește în vacanțe, aflăm “La cină”.

“La sfârșitul călătoriei, în ultima zi, de obicei când ne luăm bagajele din Otopeni, ne îmbrățișăm și toți banii din lume nu pot să-mi ia sentimentul ăla, când oamenii îmi spun “mulțumesc pentru una dintre cele mai frumoase vacante din viata mea”. Deci mi se pare wow, wow!”

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.