Profesor, consultant educațional, fondatoarea unei școli private, cu o experiență de peste 30 de ani în învățământul românesc, de stat și privat, Oana Moraru, este, fără doar și poate, o voce foarte puternică în educația din România.
Oana ne povestește “La cină” pașii făcuți în viață până să devină femeia extrem de sigură pe ea care este astăzi.
“Eram foarte serioasă la școală, foarte emotivă, plângăcioasă. Mi-am deschis un pic vocea după clasa a 3-a, a-4-a încolo, dar cred că n-a fost zi în care să nu plâng la școală de emoție, de teamă, de frică. (…) Mi-am făcut din școală un colac de supraviețuire, pentru că, pe de o parte, îmi plăcea foarte mult ce studiez, ce învăț, pe de altă parte, simțeam că le aduc bucurie părinților mei”.
De ce ridică profesorii vocea la clasă, dacă elevul poate fi prieten cu dascălul și dacă trebuie să se simtă bine la școală sau e loc și de presiune psihică, cât de mult contează cei șapte ani de acasă, dar și dacă mai citesc elevii în era internetului, a tabletelor și a telefoanelor inteligente, aflăm “La cină”.
Oana vorbește și despre boacănele copilăriei, despre tras chiulul de la școală, despre cele mai mici note luate vreodată, dar vorbește și despre cât de greu i-a fost când a plecat de acasă, la 16 ani, și a venit la București pentru a merge la Liceul Pedagogic.
“Fetele erau un pic mai sofisticate, îmbrăcate mai frumos, chiar dacă purtam uniformă, aveau pantofi de altă calitate, erau din București. Îmi spuneau că sunt de la țară, nu neapărat cu rea voință, dar nu știau ce-i Călărași-ul. Și mi-a fost greu să-mi construiesc o imagine de om bun sau elev bun”.
Dar și-a construit, în ani, o carieră solidă, o afacere bine pusă pe picioare și o familie frumoasă.
“Cei care au copii la distanță vorbesc zilnic cu copiii, prin mesaje, audio sau video call uri, și vorbesc chestiuni de suflet și la obiect. Când ești cu copilul în casă, cu adolescentul, la vârsta asta e mai multă fricțiune decât când ești la distanță”.
Oana spune că, de mai multe ori, a fost nevoită să ia totul de la capăt.
“Cred că am în destin partea asta, să încep lucrurile de la zero. (…) România este o țară în care încă se poate mult, doar că trebuie să ai stomac foarte tare.”
Dacă România e educată? Aflați “La cină”.
“Crezul de bază al politicienilor este să nu miște barca prea mult, să nu facă valuri”
