La începutul primului mandat de parlamentar, Nicoleta Pauliuc a aflat că are cancer pancreatic și astăzi, după ce a învins boala, nu se ferește să spună asta.
“Dacă mă întrebați câți ani am, eu vă spun că am 5 ani și jumătate”.
Șefa Comisiei de Apărare din Senat vorbește “La cină” despre chinuitoarele sentimente care au încercat-o pe tot parcursul procesului de vindecare, despre cine i-a stat mereu alături, ne spune care sunt cele cinci lucruri extrem de importante care contează în vindecarea pacientului oncologic și cum se poate lupta cu stigmatul social, dar vorbește și despre ambiția de a face legi care să-i ajute pe cei care trec prin boală, pentru supraviețuitori, dar și pentru familiile acestora.
“Eu atunci am realizat cât de dor i-a fost copilului meu de mine. A zis așa: Doamne, Doamne, îți multumim pentru că suntem o familie, pentru că ne iubim și pentru că suntem împreună”.
Nu în ultimul rând, Nicoleta Pauliuc vorbește despre copilărie și boacănele aferente vârstei, despre pasiunea pentru lectură și motivația surprinzătoare care a făcut-o să citească enorm, despre durerea de a nu-și fi luat adio de la tatăl ei și despre schimbarea profesiei, după ani buni de avocatură.
“Avocații au aparut când oamenii n-au mai respectat strângerea de mână”.
Care îi sunt visurile astăzi, ce hotărâri a luat în perioada când lupta cu cancerul, ce planuri politice are, care îi este izvorul de energie și seninătate și care a fost cel mai frumos moment din viața ei, aflăm din materialul video.
“Îi mulțumesc din suflet, pentru că, de 23 de ani, cu documente legale, m-a primit într-una din cămăruțele inimii lui”.
Un dialog tulburător, LA CINĂ.