Mihaela Tyrel de Poix: Nu era banal ca în România anului 1993 să vină un conte francez

Contesă, femeie de afaceri, mamă și bunică.

Mihaela Tyrel de Poix povestește “La cină” frânturi din viața sa: cum a fost educată încă din copilărie să devină contesă, care a fost cea mai mare nebunie făcută în adolescență, unde a fost primul job și ce legătură directă are cu iarna grea de pe vremuri, care a fost prima afacere, făcută imediat după Revoluție, într-un garaj, dar și care au fost cele mai bune sfaturi primite în business. 

“M-a prins Revoluția stând acasă cu al doilea al meu copil, mai aveam foarte puțin timp și trebuia să mă intorc la minunata mea slujbă de la ITB”

Cum l-a cunoscut pe contele corsican Guy Tyrel de Poix, cel care avea să-i devină soț mai târziu, care a fost prima impresie despre cineva din lumea nobiliară, cum a reușit să facă din două familii una singură, puternică și unită, cât de greu i-a fost să gestioneze de la distanță un domeniu viticol în Franța, dar cum și-a convins ambii copii să intre în afacerea cu vin, aflați “La cină”. 

“Faima îl precedase pe Guy; nu era banal ca în România anului 1993 să vină un conte francez și să vrea să investească, indiferent în ce, în România. (…) Eu eram extrem de emoționată, fiind prima mea întâlnire cu cineva din lumea nobiliară. (…) Era îmbrăcat, cum se spune la noi, ca vai de lume. ” 

Mihalea Tyrel de Poix ne spune și ce înseamnă să fii contesă în România zilelor noastre, dacă e doar un titlul simbolic sau vine cu responsabilități reale. 

“Din păcate, mai am de lucru cu mine, să învăț când e cazul să las regulile deoparte și să mă bucur de moment.”

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.