inmatricularea buburuzei rosii

acum vreo doua saptamani, am terminat leasingul la masina (saru’mana, mama! saru’mana, tata). si au inceput drumurile. am cautat cu lumanarea locul unde ar trebui sa platesc impozitul. l-am gasit ascuns intr-o cladire veche de la gara de est.

– dra nastase, aveti de platit 964 de lei.

– poftim???? dar n-am camioane, zic in incercarea de a face o gluma menita a mai taia din suma uriasa pentru un impozit la o masina mica.

– pai, aveti de platit impozit pe trei ani, penalizari pentru neplata impozitului, o amenda de 160 de lei si inca una de 500 de lei.

imi inghit galusca si vreau sa aflu ce mama naibii am facut de 500 de lei.

– este o amenda de la politia comunitara.

– de cand da politia comunitara amenzi?

– are voie sa dea pe mediu, imi explica domnul amabil.

aflu si ce inseamna “pe mediu” – poate m-am urcat cu vreo doua roti pe spatiul verde si un vecin m-a reclamat. aha!

n-am suflat o vorba despre amenda de 160 de lei. putea fi un radar sau o parcare neregulamentara si ma stiu cum conduc. platesc si plec.

a doua zi, dupa ce am cautat juma’ de ora un loc de parcare, intru in sediul din pipera. cladire mare, frumooooaaaasa, cu gardieni vigilenti si sute de oameni ca la un miting nereusit. vad un afis pe un perete si-l iau la puricat cu pixu’-n mana. asta am, asta am… trebuie sa platesc doua taxe – una de inmatriculare si alta de talon. intreb si-mi raspunde gardianul cu un zambet perfid.

– la coada aia mare, doamna! nu dureaza mai mult de o ora.

ma asez cuminte la coada din fata ghiseului unde scrie cec. ajung dinaintea unei cucoane cu coc de nunta si spun – as vrea sa platesc o taxa de inmatriculare. buletinul, imi raspunde o voce nazala ca a telefonistelor pe vremuri. ii dau femeii buletinul si… surpriza. (ah, ador surprizele!)

– nu poti (aha, am fost la scoala generala impreuna) plati aici pentru ca stai in sectorul 2.

– si asta nu-i tot in bucuresti? care-i problema?

– aici nu este si pentru sectorul 2. urmatorul!

n-am apelat la cuvintele pe care le-am invatat in fata blocului de la pretenii fratelui meu doar pentru ca eram pe tocuri. strang din dinti, ma uit in urma ca nu cumva sa fie vreun afis pe care eu sa nu-l fi observat si plec la munca. am piredut destula vreme. las’ ca vin maine, imi zic.

a doua zi, dupa ce am platit ce era de platit la posta, convinsa ca am toate cele necesare, m-am asezat cuminte la o alta coada. in fata mea, erau vreo 30 de persoane. am apreciat ca nu stau mai mult de 30 de minute. nu-i bai, serviciul poa’ sa ma astepte – nu mai gasesc ei una ca mine, deci n-au cum sa ma dea afara. dupa vreo 7 minute, constat ca doar un nene cu ochelari si-a inscris masina. un calcul rapid de matematician ratat si gandesc ca am de stat vreo 3 ore si jumatate. nu.nu.nu. refuz!

mi-am vazut de viata mea linistita alte 5 zile si… dupa un scurt telefon, inmatricularea era gata in 30 de minute, cu talon tiparit cu tot. eu am vrut sa fiu un cetatean onest, dar…

 

 

4 comentarii

  1. sa-ti fie invatatura de minte, cum ne-a fost si noua deseori! Totul, dar absolut totul trebuie inceput cu “un scurt telefon”.
    :))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.