“Cred că am avut o perioadă de delir, pe la 12 ani, când am vrut să fiu marinar. (…) Nu eram un geniu sau vreun pianist extraordinar. (…) Am fost vicecampion național de kickboxing și mă mai antrenez în continuare, când am timp, în weekend, fiindcă e important, în meseria mea, să am o condiție fizică bună”
Iată câteva lucruri pe care, cu siguranță, nu le știați despre prof. dr. Victor Costache, omul care a atins, la propriu, peste 3.000 de inimi.
În plus, fostul ministru al Sănătății vorbește despre copilărie, familie, despre cei trei băieți și despre timpul petrecut împreună cu soția sa, medic, de asemenea, dar ne spune și dacă operația e ca o simfonie sau dacă vinul roșu face bine la inimă.
Cum a început pasiunea pentru medicină, care este legătura cu bunicii, de ce a leșinat în sala de intervenții chirurgicale și cum și-a revenit, de ce s-a întors în România, după ce a profesat mulți ani departe de țara natală, cât poate sta inima fără să bată, de ce chirurgii sunt, în marea lor majoritate, dreptaci, cine are grijă de inima doctorului Costache și când ar trebui să iasă la pensie un chirurg, aflați “La cină”.
“Chiar vă rog frumos să mă opriți dacă după 70 de ani voi încerca să mai operez, să-mi luați un abonament de golf, ceva… ”