Evreul cu numărul 17.661

La doar 15 ani, adolescenta i-a fost întunecată de un an de chin la Auschwitz. A fost urcat într-un tren şi dus în lagăr, primind numărul 17.661. Mama i-a fost arsă în crematoriu, iar el a muncit cot la cot cu tatal său. Şi a supravieţuit. La 60 de ani dupa eliberare, Otto povesteste despre infernul din lagăr.

Reporter: Domnule Otto Adler, ce inseamna lagărul de la Auschwitz?
Otto Adler: Daca vreţi, simbolic vorbind, cel mai groaznic lagăr de concentrare din timpul celui de-al doilea razboi mondial, destinat uciderii in primul rand a evreilor, dar nu numai. Acest lagar avea toate dotarile pentru a realiza exterminarea pe banda rulanta.

La ce varsta ati intrat in lagar?
Aveam 15 ani cand am intrat si 16 cand am iesit. Am stat in lagar un an fara trei zile.

Singura vină era aceea ca v-aţi născut evreu?
Asta era cea mai mare vina care exista pe vremea aceea. Alta vina n-aveam!

Lagarul era impartit in trei…
Da. Auschwitz avea trei parti: Auschwitz 1 – care era lagarul de baza si care semana cu o inchisoare, mai sinistra putin, dar tot ca o inchisoare; Auschwitz 2, care era propriu-zis un lagar de exterminare si un loc de repartizare catre alte lagare, si Auschwitz 3, unde erau niste lagare de munca. De aici se trimiteau detinuti la munca in fabricile de munitie, in fabricile de cauciuc sintetic sau la camp.

Ce se intampla la intrarea in Infern? Cind ati intrat dumneavoastra?
Acest lagar, care este un simbol al modului cum se traia intr-un lagar de concentrare, a fost obiectivul pe care l-am atins undeva la mijlocul lunii mai 1944. Primul scop al lagarului era despartirea oamenilor valizi pentru munca de cei care nu erau considerati apti de munca. Aceasta a doua categorie era exterminata imediat pe banda rulanta. Incepea prin gazare si apoi arderea in cele patru crematorii care existau acolo. Circa sase ore dura de la momentul descarcarii unui tren si pana la exterminarea acelei grupe.

Cine era in aceasta grupa?
Erau oamenii batrani, oameni slabiti chiar si mai tineri, mame cu copii de 14, 15 ani – depinde cum aratau – erau exterminate cu copii cu tot. Lagarul de la Auschwitz avea toate dotarile pentru a extermina oameni pe banda rulanta. De cealalta parte, erau oameni intr-o stare de functionare mai buna.

Ca dumneavoastra.
Eu, de exemplu, pe vremea aia aveam 15 ani, vreo 70 de kilograme si eram destul de bine facut. Tata, la fel… era un urias. In schimb, mama era mult slabita din cauza drumului de la Cluj pana la Auschwitz. A fost gazata si arsa din prima zi… (ofteaza). In afara de exterminare, acest lagar mai avea si rolul de impartire. Alte lagare solicitau pentru munca detinuti de la Auschwitz, unde erau concentrati, inca in viata, ultimii veniti. Veneau diverse echipe din alte lagare, care alegeau. Se uitau… asa… dupa aspect. Asta era, de fapt, a doua seletie. Prima o facea un medic celebru – Mengele. Am avut “cinstea” sa fiu selectat ca apt de munca. Era un tip foarte ferches si facea cu degetul – stanga, dreapta, stanga, dreapta… Foarte repede am inteles ca stanga insemna crematoriu si dreapta, viitoarea impartire pentru munca.

Cum a trecut anul de chin?
Ooooo, domnisoara, mi-e foarte greu sa va povestesc. Chinul cel mai mare era la inceput. Ganditi-va ca eram un copil in clasa a cincea de liceu, a noua pe vremea asta, care a trait decent. Am ajuns intr-un ghetou. Eram cu familia. Nu aveam voie sa ne miscam, nu aveam voie sa facem nimic. Era nenorocire, dar era extraordinar fata de ce a urmat. La Auschwitz am ajuns intr-un loc care era ca un fel de baie, unde intrai in pielea goala, tinand intr-o mana pantofii fara ciorapi si in mana cealalta cureaua de la pantaloni. Cu asta ramaneai. Ti se dadea uniforma dintr-un material foarte subtire, vargat, desi era foarte frig. Apoi erai bagat in blocul in care stateai. Un loc supraaglomerat, unde oamenii nu stateau culcati, stateau in rand, in fund, cu picioarele desfacute ca sa mai incapa si urmatorul. Iar seara, cand voiam sa ne culcam si cineva voia sa se intoarca, se intorcea tot randul, de la un cap la altul. Au fost niste socuri formidabile. Mancarea aproape ca nu exista. Era un amestec bazat in special pe sfecla furajera. De nemancat! Cum se manca? Eram incolonati cate cinci si primul din fata primea un fel de farfurie mai mare, un bol de lut in care se punea un polonic de ciorba. El avea dreptul sa ia cinci sorbituri si apoi o dadea urmatorului, care, la randul lui, o dadea urmatorului.

Iar moartea era la fiecare pas…
Am aflat foarte repede cum se omoară, am simtit mirosul specific de carne arsă…

Puteaţi vedea camerele de gazare?
Nu, dar vedeam fumul care iesea din fundul lagarului. Detinutii mai vechi ne-au spus ca acolo erau camerele de crematoriu.

Nu mi-ati spus ce s-a intamplat cu tatal dumneavoastra.
Tatal meu a fost tot timpul impreuna cu mine. Si a scapat printr-un miracol. La un moment dat suferea de o boala foarte grava, care se cheama edem de lagar. Avea o reteta scrisa de medicul lagarului, si el detinut bineinteles, dar eram inchisi si nu aveam nici o speranta. Am ajuns intamplator intr-o echipa care lucra la curatirea orasului si acolo am pus reteta pe o piatra ramasa dintr-o casa. Era acolo doar un tanar imbracat in uniforma germana. Asta era un copil care fusese crescut din primele zile de viata cu doctrina hitlerista, iar eu eram imbracat in uniforma lagarului cu insemnul specific: evreu detinut! Ei, bine, a doua zi am gasit medicamentul la locul respectiv.

Cât ati stat la Auschwitz?
Doar o luna, pentru ca imediat dupa am inceput sa invat lectii noi: cat e de frig intr-o mina de fier, cum se munceste intr-o mina de sare… Frontul se apropia si am fost mutati langa Munchen. De acolo am fost bagati intr-un transport de evrei si trimisi catre o vale din Alpi, unde urma sa fim executati. Nu au putut sa ne omoare acolo, pentru ca primarul s-a opus violent, fiindca ii era frica. Deja trupele americane erau la cativa kilometri. De acolo am fost dusi intr-o alta vale, evident cu acelasi scop. Dar, dupa ce au instalat armamentul, dimineata, nemtii disparusera si, in aceeasi noapte, americanii au ajuns la noi. Am fost dusi intr-o cazarma, unde se putea sta in conditii civilizate.

Si… v-ati intors acasa, dar nu toti.
De la Cluj, de unde am plecat eu, au fost trimisi in lagarul de la Auschwitz 17.000 de evrei. Eu cred ca m-am intors printre ultimii si am avut numarul 2.426, cam atatia s-au intors din 17.000. Din acest lagar, majoritatea a murit. Lagarul a existat pana in ziua de 27 ianuarie 1945. A fost momentul final al celui mai ingrozitor lagar de concentrare din Europa.

Credeti ca a fost o minune ca ati supravietuit?
Intrebarea asta mi s-a pus de mii de ori. Este o minune dumnezeiasca? Eu sa stiti ca sunt un om care crede in existenta lui Dumnezeu, in destin, dar nu cred ca se merge pana la fiecare individ in parte. Faptul ca eu am scapat, dupa parerea mea, se datoreaza unei succesiuni de intamplari – prima, ca eu am fost cu tata tot timpul si cantitatea de munca de care eu eram incapabil o facea tata, cat il tineau oasele, si asa ni s-a dus vestea ca cei doi Adleri stiau sa munceasca si asa capatam mai putina bataie. O alta cauza – stiam germana, limba care era oficiala in lagar. Si, mereu, cand viata se inasprea intr-un lagar, plecam in altul.

Cat de des erati batuti?
Bataia zilnica era obligatorie. Nu exista sa nu fii batut. Putea sa se puna problema daca esti mai putin batut sau mai mult batut. Dar marile batai nu le incasam de la nemti, ci de la colegii nostri care erau asa… un fel de sefuleti.

Aţi acumulat ura în acel an?
Doamne fereste! Nu v-am spus ca un hitlerist l-a salvat pe tata? Cum pot sa ma supar pe un popor care are doar astfel de reprezentanti? Dumneavoastra va suparati pe cetatenii romani, daca unul a facut o crima?!

V-ati intors acolo, la Auschwitz?
Doar de doua sau de trei ori. Si ieri, cand s-au implinit 60 de ani de la eliberare. Nu pot sa explic ce am simtit. Am fost acolo unde mama mea a fost arsa de vie, unde eu am fost batut si infometat…


PS: acest material a fost publicat in Jurnalul Naţional, pe 28 ianuarie 2005. Nu mai ştiu nimic de Otto Adler, dar ştiu că mi-ar plăcea să-l reîntâlnesc. Am acumulat mai multe informaţii despre suferinţa şi nedreptatea de la Auschwitz şi aş vrea să refac interviul. Nu ştiu, însă, dacă o să-l mai găsesc vreodată…

6 comentarii

  1. Singura vină era aceea ca v-aţi născut evreu?
    Dragă IONELA NĂSTASE nimeni nu se naşte evreu, nici chiar copii din familiile ultraortodoxe din Ierusalim, sunt evrei abia
    dupa britmila băieţii şi brita fetele, aşa că poţi face o rectificare, toţi ne naştem oamenii, apoi cei ce conduc religiile încep ai împarţi între ei pe aceşti micuţi fără dişcernamânt ce nu pot
    să se opună ,câtă cruzime în toate ritualurile acestea de iniţiere religioasă, aşa incepe antisemitismul din păcate

    • nu mai am cum sa rectific. este un interviu pe care l-am facut in 2005. in plus, era doar un mod de a spune… regret daca s-a inteles altceva. 🙂
      PS: bine ai venit pe aici!

  2. Sunt un fan de-al tau de ceva timp şi în plus avem o cunoştinţă comuna “BETY”din Călărasi

    • ai un motiv in plus sa treci mai des pe aici. multumesc!:)

  3. Sigur cu mare plăcere voi citi tot ce aşterni aici.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.