Suntem în Podișul Târnavelor, chiar în mijlocul Transilvaniei, undeva între Mureș și Alba. În depărtare se zărește Târnava Mică, la Sud e Târnava Mare. Cât vezi cu ochii… dealuri verzi, acoperite cu viță de vie. I se mai spune și Valea Vinului. Sau Toscana Transilvaniei.
Povestea are, din start, toate ingredientele pentru a fi o poveste de succes. În primul rând, tradiția viticulturii din Valea Târnavelor. E o traditie despre care se vorbește și în scrierile lui Herodot. La care se adaugă pasiunea pentru vin a unui on de afaceri italian şi un deal cocoţat la 350 de metri deasupra nivelului mării, în bătaia unui vânt perfect.