Tata mea scria scrisori frumos în mandarin

Era în vara anului 2006. Trupul neînsufletit al prinţului Carol Mircea Grigore (fiul lui Carol al II-lea), după ce a stat vreo 8 ani prin nişte frigidere pe la Londra, a fost adus în ţară pentru a fi înmormant la Cozia. Iata-ma la aeroport, unde trebuia să fac un material despre repatriere. Un fleac! Numai că nu eram singura acolo. Mirela Voicu trebuia sa faca acelasi reportaj pentru RTV. In plus, avea cu ea fly-ul (masina de transmisiuni) pentru direct. Aproape crapam de invidie!:) Până a venit printesa Lia cu o palarie aidoma palariei (antenei) de pe masina de transmisiuni.

– Los strombos, (asa-mi zice Mirela) vezi ca ti-a venit fly-u’ sa dai si tu direct.

A inceput chirăiala. Atât ne-a fost. O scanteie si rasu’ a venit aproape invitat. O criza de zile mari.

A urmat momentul declaratiei de presa a printului Paul. Toti reporterii prezenti in fata lui cu mainile (cu microfoane) intinse…

“Tata mea scria scrisori frumos in mandarin…” – erau amintirile lui despre un om drag.

Mirela mă bate pe umar : “si cum s-a urcat, fa, (cine-o cunoaste pe Mirela stie ca “fa” e un fel de alint) acolo?!

Cu greu am reusit sa-mi înabuş hohotele de ras. Mi-am muscat prelung  limba si, cu doua microfoane-n mana, (evident, Mirela mi-a pus in brate si microfonul de RTV) am continuat sa-l ascult pe print. E un fel de a spune “ascult”, pentru ca deja radeam cu lacrimi. Dar pe infundate. Recunosc, imi era jena, dar o criza de ras e o criza de ras. Si printul stie, sper! Si poate ne-a iertat. Au trecut 5 ani de atunci, sigur a uitat episodul!

N-a fost tot. Imediat ce m-am potolit, Mirela imi sopteste la ureche -” Nu plange, fa, ca nu l-ai cunoscut!”

O, nu! O, nu! Lacrimilie-mi curgeau siroaie pe obraz. M-am retras, cu microfoane cu tot. Ce-o mai fi povestit printu’, el stie! Si B1, ca doar reporterul lor a mai ramas la sincron. Restu’ era in pragul lesinului! M-am intrebat atunci daca se poate muri de ras. Înca mai am dilema asta.

Şi, de parca n-ar fi fost de ajuns , a doua zi am plecat in deplasare la Cozia, la inmormantare. (pe atunci eram responsabila cu inmormantarile la tv). Cine credeti ca a venit de la RTV? Sigur ca da – chiar ea – Mirela Voicu! Şi tot printesa a fost cea care ne-a dat, din nou, prilej de ras. Zic – “printesa are o poseta ca un termos de cafea”. Mirela a spus-o cu glas tare: am dori si noi o cafea. Am primit!

Printul Carol Mircea Grigore a fost inmormintat, sambata, in cimitirul manastirii Cozia, din orasul Calimanesti, judetul Vâlcea.

PS: un text mai vechi, la cererea celor trei cititori ai mei.

14 comentarii

  1. am crezut că fac o criză de astm de atâta râs…. voi n-o să muriţi în patul vostru, vă sucesc ăştia gâtul odată şi odată… auzi la ele, albăstruiu’ pe năsălie şi ele să-l dea jos din cireşul mătuşii Măriuca (mandarin , pardon )

  2. numai o nebunatica precum esti tu nu ma gandeam ca mi-ar fi starnit atatea hohote de ras in prag de somn…multumesc pentru asta!!!!!!!!!!!!!chiar daca ma enumar printre cei 3 cititori ai tai….te pup!!!!!!!!!!!!!!!!

  3. Celui de al treilea cititor îi place. 😉

  4. suntem, deci, un popor de oameni veseli!:))

  5. Absolut genial! Felicitari pentru articol!

    Alexandra Mihai,
    ziarista,
    Montreal, Canada

    • Salutam Montrealul! Te mai astept pe aici, Alexandra! Data viitoare fac si cafea. 🙂

  6. Cred că ne-am strâns mai mulţi cititori 🙂 Savuroasele poveşti din presă

    • Salut cititorul cu numarul 5! Multumesc! te mai astept pe aici! 🙂

  7. 4.

    :))
    cititori. Am râs exact ca atunci când mi-ai povestit.. jur.

  8. Am râs in hohote! Chiar daca la ceva ani dupa ce a aparut postarea… 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.