Stefanel. Giuseppe Stefanel!

Multa vreme am intrat in magazinele Stefanel ca la muzeu. Priveam cu ochi de absolvent de Institut de Moda hainele frumoase, croite bine din materiale de calitate, le atingeam, uneori probam cate ceva, dar plecam, de fiecare data, cu mana goala. Erau mult prea scumpe hainele fara cusur ale italianului pentru salariul meu romanesc.

Intr-o zi de primavara, prin anul 2005, munca de jurnalist m-a dus in Italia.

La Ponte di Piave, langa Venezia, este unul dintre cele mai cunoscute ateliere de creatie din lume. Un loc de unde moda pleaca spre diferite colturi ale globului. 50 de designeri italieni si alte cateva sute de angajati lucreaza pentru Stefanel. Acolo l-am intalnit.L-am gasit in biroul de la etajul doi al cladirii. Deasupra scaunului de la birou trona un tablou cu un om care-i semana izbitor – Carlo Stefanel, tatal sau, cel care, de fapt, a inceput afacerea si i-a lasat-o mostenire. Povestea lui Giuseppe Stefanel a inceput in urma cu 40 de ani, pe cand era student, si tatal sau l-a chemat la birou sa-l invete meserie. Si l-a invatat! Afacerea Stefanel da roade in multe dintre orasele mari ale lumii, in ciuda costurilor ridicate pentru muritorii de rand.

Imbracat intr-un pulover portocaliu si o pereche de pantaloni tineresti (bag mana-n foc ca erau Stefanel), italianul ne-a poftit inauntru cu zambetul pe buze. Un om simplu, dupa vorba, dupa port! Doar trabucul si ceasul extrem de scump ii tradau inalta clasa sociala. Giuseppe Stefanel stia cate ceva despre Romania. Prima oara ne-a vizitat in 1991, imediat dupa ce si-a deschis un magazin aici. Apoi a venit deseori la vanatoare si a cunoscut multi romani. “E un fotbalist care-mi vine in minte e… cum il cheama pe cel care juca la Chelsea? Mutu! Imi amintesc si de doi tenismeni celebri – Nastase si Tiriac”, spune Stefanel. Si… ca orice strain care vine in tara, a ramas impresionat de frumusetea romancelor: “E adevarat ca femeile din Romania sunt foarte frumoase. Strainii sunt impresionati pentru ca standardul este foarte ridicat”.Mi-am cumparat atunci primele haine cu eticheta Stefanel pentru ca PR-ul companiei ne-a facut o reducere de 40% la pretul de fabrica: doua geci pe care le port si azi, cateva bluze colorate care zac intr-un colt de sifonier, o curea si trei posete despre care nu mai stiu nimic la ora asta. A fost de ajuns sa prind gustul hainelor Stefanel si am devenit fan. Un fan care nu cumpara des, dar care stie ca haina Stefanel il cam face pe om! Astept reducerile!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.