Scrisoare deschisă către iubitul meu

Dragă Vlad, află despre mine că sunt sănătoasă, ceea ce-ţi doresc şi ţie!

În plus, vreau să ştii despre mine următoarele:

Când văd reduceri în faţa ochilor, iau chip de nebunie! Mă transform, pe etichetă ce trece, în cel mai aprig cumpărător. Răscolesc cu viteză de Mercedes coşuri umplute până la refuz, iau maldărul de rufe şi fug, mai repede decât Gabi Szabo, cu el la cabină, trag cu coada ochiului la preţurile vechi, tăiate, şi imediat la cele roşii adăugate, mă lupt cu smintitele ca mine…

Şi să nu-mi spui, dragă Vlad, că există numa’ o parte din specia feminină care reactionează aşa. Toate suntem la fel! (Aşa-i că vă recunoaşteţi, doamnelor, în descrierea mea?! Dacă nu, nu sunteţi femei şi veniţi, deci, de pe o altă Palnetă!) N-aş exclude aici vreo 2467 de bărbaţi.

Deunăzi, am ieşit la mall cu fetele. Ştii, Vlad, a fost ziua aceea în care am mai trecut nişte bani din contul de economii pe cardul uzual. Pentru a-mi servi la o adică.

rochieIar astăzi sunt într-o încurcătură groaznică. Cei de la Asos, după cum bine ştii, mi-au oferit un discount pentru că au greşit şi mi-au trimis, la ultima comandă, două sutiene în loc de o bluză mov. Nu rezist tentaţiei de a folosi reducerea. Scriu repejor textul ăsta şi intru pe site să cumpăr ceva la reducere!

Iubitule, crezi că sunt bolnava, nu-i aşa? Mă tratez imediat cu o sesiune de shopping! Doar aşa îmi trece…

Cu drag,

Ione

1 comentariu

  1. :)) pe mine ma amuzat scrisoarea!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.