Rosiile de la marginea ulitei

Cand merg acasa la Calarasi, ies de pe autostrada la Lehliu pentru ca-mi place tare sa casc gura la marginea drumului de sat. Sunt batrani care stau pe banca de la poarta, sunt copii neastamparati in vacanta, sunt vaci la pascut, sunt tarani care-si vand legumele din curte.

Am oprit azi sa iau un kil’ de rosii. Nu era nimeni langa taraba improvizata in fata unei curti saracacioase. Dupa vreo doua minute a aparut un omulet cu o sapca rosie ponosita, indesata pe o figura prea arsa de soare si imbatranita inainte de vreme.

– Buna ziua!, zic. As vrea cateva rosii… Sper sa sunt din curte de la dumneata!

– (nu-mi raspunde la salut) Aveti o sacosa sau ceva? (n-am mai vazut de multa vreme un om asa ursuz sau, poate, prost crescut)

– Sau… CE? Niste buzunare?, spun cu o usoara furie, nemultumita de tratamentul aplicat de un negustor care ar fi trebuit sa-si vanda marfa cu tact.

Nu mi-a raspuns si a plecat din fata-mi strigand dupa un anume Gica. Am stat vreo 3 minute, asteptandu-l, apoi am plecat. L-am zarit in retrovizoare chiar cand bagam in viteza.

La urmatoarea oprire, o batranica mi-a vandut rosii dupa un dialog despre nepotii ei, “veniti de la Capitala, in vacanta”!

4 comentarii

  1. o sacoşă sau ceva… adică un castron, o copaie… ceva. Cum ce ceva? Orice om are o copaie. Ia-o de pe App store. 5 cenţi/an.

  2. Stategie proasta de marketing :))

  3. lasa, oricum nu erau bune 😀

  4. sa inteleg ca numai mie mi-au dat lacrimile la final?!… povestile tale cu si despre Calarasi ma emotioneaza intotdeauna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.