Pe la 9 ani, i-am furat bicicleta fratelui meu. Fiind, pe atunci, doar o jumătate de om, cu greu am coborât-o pe scări. Părea o jucărie chestia aia cu două roţi şi credeam că e uşor să dai din zgăibărace la pedale pe asfaltul din jurul blocului, dar… am simtit pe genunchii mei ca nu! Un baietel – vecinul de la 4 – m-a ajutat atunci şi m-a învăţat, cu chiu – cu vai, să mă deplasez pe două roţi! Când a venit Cătălin de la şcoala (fratele mai mare cu fix un an şi patru luni) eram deja artistă. Mi-am luat o chelfăneală, dar eram fericită – ştiam să merg pe bicicletă.
Stăteam la mila lui Cătă dacă aveam chef sămă dau cu bicla. Şi… nu era deloc mărinimos la capitolul ăsta.
Până acu’ un an, n-am avut o bicicleta a mea. Am pedalat, ocazional, în vacanţe. Mersul pe bicicleta nu se uita niciodata!:)
De când am bicileta mea, ies cu ea, uneori, în weekend şi e super funny. Dacă am avea şi piste şi n-ar fi câini, aş pedala zilnic până la muncă.
Am făcut această introducere doar ca să vă spun că m-a convins Alina Gorghiu să particip la Veloparlamentari! Politicanul cu care eu voi pedala în tandem este Ludovic Orban (cum aţi ghicit?!:))
Îmi place ideea să-i scoatem pe parlamentari din casă la ceas duminical şi să le testăm rezistenţa! Revin cu amănunte şi cu poze! Promit!
Ce ma bucur cand am putere de convingere… 🙂