„Atunci când ai un copil, știi că, de fapt, formezi un om pentru viață și, în societatea în care trăim, e o responsabilitate imensă creșterea unui copil. (…) Trecerea asta prin timp e foarte rapidă si odată te trezești… Uite, eu mă trezesc acum că am un copil de 16 ani și jumătate și mi-e dor de el de când avea 4-5 ani; și mai răsfoiesc, acolo, în telefon, clipuri si fotografii.”
„La cină”, cu Oana Sîrbu – o întâlnire cu o artistă care a crescut pe scenă și în inimile noastre.
Artista vorbește cu sinceritate despre faima timpurie și despre cum i-a afectat asta viața personală și profesională, despre dorul de fiul ei „de când avea 4-5 ani”, astăzi adolescent de 16, despre pierderea ambilor părinți într-un an și jumătate, dar și despre puterea muzicii și despre versuri care nu se mai scriu azi.
„Acum se difuzează cu totul alte tipuri de muzică pe radiourile astea comerciale și versuri ca în „Ani de liceu” nu mai există; nu va mai scrie nimeni niciodată. Mă mir că lumea de acum, chiar și copiii, știu pe dinafară Ani de liceu.”
Cu voce caldă, Oana recunoaște: „N-aș putea trăi fără muzică.”
Despre băieții care mai trimit (sau nu) flori, despre responsabilitatea de a crește un om, despre ce înseamnă să îți răsfoiești viața în fotografii și videoclipuri de pe telefon, despre o posibilă continuare a filmului „Liceenii”, dar și despre locuri spectaculoase din lumea asta mare și despre sentimente fără de care n-ar putea trăi, povestim „La cină”.
„Îmi plac dorul și tristețea, pentru că sunt pentru oamenii care știu să trăiască astfel de sentimente.”
Un interviu rar și tandru, cu o femeie care nu s-a temut niciodată să rămână ea însăși.
