O dată nu se pune!

Fiți atenți ce le-a mai trecut prin cap: dacă șeful sau colegul hărțuiește sexual o singură dată, poate fi iertat! Adică… fapta se lasă doar cu un avertisment la prima abatere și numa’ dacă patronul e prins a doua oară, și-o fură grav! Până acum, pentru hărțuire, făptuitorul risca o amendă între 3.000 și o sută de mii de lei sau chiar închisoare de la trei luni la un an. Codul Penal din 2014 tratează, așadar, hărțuirea sexuală ca pe o infracțiune. (În Franța, de pildă, una din primele țări care a reglementat hărțuirea sexuală la locul de muncă, șmecherașul este închis timp de un an și primește și o amendă usturătoare de 15.000 de euro.)

Noua gândire a guvernanților români îl scapă pe hărțuitor doar cu un avertisment la prima solicitare de favoruri sexuale! Nu amendă, nu infracțiune! Propunerea asta este inclusă în proiectul Legii Prevenţiei, proiect aflat în dezbatere publică pană la 1 Mai.

1297425550128_ORIGINAL

Am căutat statistici cu privire la femeile sau bărbații (de ce nu?!) agresați sexual la serviciu. Nu există sau, dacă sunt, sunt foarte vechi. Știți de ce? Este foarte greu să numeri aceste abuzuri câtă vreme nu există plângeri. Pentru că aici este, de fapt, problema reală. Foarte mulți dintre cei care o pățesc nu se duc să facă valuri din cauza asta. Rușinea față de familie, față de prieteni, teama că își pierd locul de muncă, le fac pe femeile hărțuite sexual (ele sunt superioare numeric) să nu depună plângere la instanță. Deși… este o realitate incontestabilă! Plus că este al naibii de greu de dovedit! Româncele preferă să tacă, să îndure, să schimbe locul de muncă decât să se ducă la judecată cu patronul. 

Dacă noile reglementări se scriu într-o lege care trece, putem să ne gândim că patronul sau colegul prind aripi?! Ori este doar o măsură de protecție pentru aceștia în fața subiectivismului unor femei care își imaginează diferite atacuri?!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.