“Am fost curioasă de mică, tot timpul am vrut să știu, să aflu; tot timpul aveam întrebări; mi-amintesc că i-am terorizat pe ai mei cu întrebarea – cine a fost tatăl lui Ștefan cel Mare?”
La cină, Lili Ruse se așază la masă și deschide sufletul. De la copilăria marcată de curiozitate, la anul în care a ales modellingul doar cu intenția de a câștiga niște bani, până la momentele de cumpănă, cu frici care i-au răvășit viața de mamă.
“Când mi-a spus – știu unde învață fetița ta… ăla a fost momentul în care mi-am pierdut mințile de groază și de îngrijorare.”
Cu sinceritate, Lili vorbește și despre regrete…
“Nu i-am spus niciodată – tată, te iubesc. Ăsta a fost marele meu regret; și este mare greutate din mintea și din sufletul meu, peste care nu știu dacă o să pot trece vreodată”
…dar și despre bucuria intensă de a fi mamă.
“Fiică-mea este genul de om care tace, dar când deschide gura și are ceva de zis, te doare 4 zile.”
Un interviu cu lacrimi discrete, dar și cu râsete, cu emoții puternice și adevăruri nerostite până acum.