CEC, da-i banii tatei inapoi!

ma suna tata intr-o dimineata:  “tata, pot sa-ti cer un sfat?” nu-mi amintesc sa-mi mai fi cerut vreodata. si ne stim de vreo 30 de ani.

tatal meu e un poznas fara pereche. rar mi-a fost dat sa-i aud vocea atat de afectata. daca n-a inceput convorbirea cu o gluma, e clar. patise ceva grav pesemne. imi povestese cu un ton de om tare amarat care mi-a rupt sufletu’.

pensia ii vine, luna de luna, pe card. nu pentru ca el a ales asta, dar are, totusi, un card la CEC. luni dimineata, adica acum 5 zile, s-a dus la un bancomat.  baga cardul, tasteaza pin-ul, alege operatiunea, scrie suma si asteapta. voia 700 de lei, dar bancomatul nu i-a dat decat 170 de lei. cere chitanta si primeste una pe care scrie (SURPRINZATOR) 700 de lei. tata e cel mai cinstit om din oras (daca era altfel, acum eram milionari. in euro!) spre norocul sau, langa el era, in momentul tranzactiei, un angajat al bancii care verifica functionalitatea bancomatului imediat dupa alimentare. noroc chior. functionarul imi sfatuieste parintele sa scrie imediat o contestatie. zis si facut. este, insa, o contestatie la care va primi raspuns in 40 de zile, c-asa-i procedura.

s-a dus luni dupa amiaza la banca, NIMIC! s-a dus marti, NIMIC! s-a dus miercuri. s-a dus si joi. a fost si azi dimineata. tot NIMIC! “tranzactia contestata se afla in analiza”.

nu fac apel la ce am invatat de la baietii din spatele blocului TOT pentru ca sunt pe tocuri. o spun simplu – BOLILE SI DATORIILE tatalui meu nu asteapta, domnilor de la CEC.

7 comentarii

  1. Mda… CEC-ul se pare ca se misca de parca ar da bani de la el. Si matusa-mea a patit la fel cu banii de la Banc Post, dar s-a rezolvat in 2 zile.

  2. acum stiu cu cine semeni :)o reclamatie la opc de ce nu face? sincer eu i-as da in judecata. as da in judecata toate bancile din lume, ca merita :))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.