„Sunt actor, îmi place să cânt, îmi place să dansez… acolo e locul meu: în musical.”
„La cină” cu Adrian Nour — un artist care nu a ales între scenă și muzică. Le-a luat pe amândouă… și le-a dus până la capăt.
Există actori care joacă și există artiști care trăiesc fiecare formă de expresie. Adrian Nour e din a doua categorie.
Ne întoarcem cu el în Galați, orașul în care a început totul. Vorbim despre copilul timid sau, dimpotrivă, prea plin de energie pentru a încăpea într-o singură formă. Despre momentul în care a decis că scena nu e doar vis, ci drum. Fără plan B. De acolo, urcăm treptat: muzică, teatru, operetă, pantomimă, step. Nu ca bifă de CV, ci ca nevoie reală de a spune povești în toate limbajele posibile.
Și inevitabil ajungem la rolul care l-a definit: Fantoma de la Operă. Un personaj care nu doar că se joacă, se locuiește. Seară de seară. De peste zece ani.
„Asta credeam eu: că regizorul o să vrea un Gerard Butler pentru Fantomă, cu o voce mai… așa, și cu o prezență. Nu mă vedeam deloc în zona aia.”
Cum e să porți o mască fără să te pierzi pe tine? Unde se termină personajul și unde începe omul?
„Am un prieten care mi-a dat o poreclă — Bântuilă.”
Dar dincolo de scenă, îl descoperim pe Adrian Nour tată. Un rol fără repetiții. Cu două fete care nu-l văd ca pe „Fantoma”, ci ca pe omul care le spune povești, le ascultă și învață de la ele, zi de zi.
„Înainte să se nască Ana, când am auzit că voi fi tată, am zis: sunt eu pregătit? Știu eu să cresc un copil? Abia știu să am grijă de mine… Dar s-au învățat toate, în timp. Și am fost mult mai relaxați la Sofia, la al doilea copil.”
Adrian Nour vorbește deschis despre compromisuri — cele făcute și cele refuzate. Despre momentele în care nu a fost „ușor de încadrat”. Despre liniștea pe care o cauți când aplauzele se opresc. Și, poate cel mai important, despre întrebarea care rămâne după toate rolurile: cine ești tu când luminile se sting?
„Timiditatea asta mi-a spus că n-o să pot fi într-un film vreodată. Că n-o să am curajul să fiu în fața unei camere…”
Un episod despre disciplină și libertate. Despre cum îți construiești un drum fără să alegi între lucrurile care te definesc. Pentru că, uneori, nu trebuie să alegi. Trebuie doar să duci totul până la capăt. Un episod despre curaj, vulnerabilitate și drumul către tine; chiar și atunci când porți o mască.
