Acasă

Vacanta mea incepe cu un drum acasa, sa-mi vad parintii.

– Bucuroşi de oaspeţi? – spun în faţa interfonului, în loc de de bună ziua.

– Da’ cum… – îl aud pe tata care deschide uşa de la intrarea în scară înainte să-şi termine vorba. Urc scările în fugă ca-n copilărie. N-apuc să sun pentru că uşa e larg deschisă şi-n prag mă primesc mama şi tata. Un pic mai bătrâni decât acum două luni când i-am văzut. Mama încearcă să-şi ascundă un rid de pe gât cu un şirag de mărgele cumpărat de mine din străinătate, iar tata, din cauza căldurii, poartă doar un maiou si pantaloni scurti. Îmi potolesc cu greu lacrimile care stau să se prăvălească  la gândul că părinţii mei sunt tot mai bătrâni.

– Da’ şi mai faşi, fetiţo? Noroc cî ti mai videm la televizor că altfel am înnebuni di dor… Ai vrut sî ni faci o surpriză? Apăi, ţi-a ieşit! – îmi zice tata în timp ce-i aplic două ştampile puternice pe obrajii rumeni. Aerul condiţionat nu e pornit şi tata zice că-i răcoare, nu-i nevoie!

Mama îşi aşteaptă, cuminte, rândul la pupat. O strâng tare-n braţe şi îmi dau seama că nu mai e femeia înaltă din pozele de la Sovata unde-l ţinea mândră de braţ pe arătosul bărbat care era tata. Dar e cochetă, încă: părul vopsit, margele la gât, capot colorat frumos, parfumată şi fără şorţ de bucătărie că e weekend.

Nici n-am apucat să-mi las poşeta de pe umăr că vine oferta de mâncare. Ah, ospitalitatea moldovenilor…

– Avem zacuscă, ciorbă de perişoare, ardei umpluţi şi chiftele. Ce să-ţi dea mama să mănânci?

(Ce meniu! Nu prea mi-e foame, dar n-o pot necăji – îi ştiu fixul cu mâncarea)

– Câte puţin din fiecare, mămico! (când îi spun aşa, ştiu că se topeşte)

Mama e ca un titirez printre oalele cu mâncare, iar tata stă pe scaunul din bucătărie lângă mine, prea emoţionat ca să poată mânca şi el. Mă priveşte doar, dragul de el,  şi aşteaptă să-i mai spun câte ceva despre mine.

– Sunt bine, tată! Îmi lipsiţi doar voi, la Bucureşti.

S-au înduioşat amândoi şi sunt bucuroasă că am zis-o. Nu prea i-am copleşit cu vorbele frumoase în cei aproape 40 de ani. Şi mai am atât de multe să le spun… Le spun data viitoare.
Dar daca nu ii mai gasesc?!

2 comentarii

  1. Mi-au dat lacrimile!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.