Îi iubesc pe ziariştii care zilele astea au transmis din viscol. Am văzut comentarii pe internet că nu ştiu ce reporter tv a stâlcit o vorbă în direct sau că a folosit un clişeu oarecare. Micile greşeli de exprimare le sunt iertate, în astfel de situaţii, şi de către cei mai exigenţi şefi. Pe ăia de comentează îi invit să stea numa’ două ore pe teren când afară sunt temperaturi cu minus. Uneori -25 de grade Celsius.
Ştiu ce înseamnă să-ţi tremure şi batista în buzunar sau să ţi se încleşteze maxilarul şi să nu ai unde să te adăposteşti măcar pentru două minute. Ştiu cum e să vrei să dai toată averea ta pe o cană cu ceai fierbinte şi o pătură. Cunosc starea de panică pe care o capeţi atunci când vântul rece dezlănţuit te scoate din cadru’ şi te trimite în afara ecranului. Ştiu cum e să nu-ţi mai simţi picioarele sau mâinile şi să fii mânat mai departe de dorinţa de a te întoarce în redacţie cu cele mai bune imagini şi cu cele mai bune poveşti din zăpadă. Ştiu cum e să-ţi tremure-n braţe un copil pe care vrei să-l duci la adăpost, să-ţi amorţească un deget sau să vezi oameni morţi de frig (la propriu).
Îmi exprim, aşadar, admiraţia faţă de reporterii care au transmis din gerul năprasnic. Mă-nclin!
1 comentariu