“Pe microfon, la prima mea întâlnire cu radioul, n-am fost deloc dezinvolt; am fost super crispat, emotiv, m-am înroșit, m-am bâlbâit; vai, mama mea!” Vlad Craioveanu, matinalul de la DigiFM, ne permite să-l cunoaștem mai bine “La cină”. Vlad vorbește despre începutul carierei, despre momentul când a conștientizat că are o voce de radio, dar […]

“Așa cum ne ducem mașina la mecanic, din când în când, și, Doamne-ajută și dantura la dentist, ar fi bine să ne ducem și mintea la terapie” – spune simplu Paul Olteanu, una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate voci din industria de dezvoltare personală din România. A lipsit o vreme din atenția publicului, un […]

La Sâmburești, avem istorie combinată cu povești din lumea vinului. Mergem azi într-un loc al cărui nume apare în ceasloave încă de acum patru sute de ani, atunci când domeniul aparținea unui boier vestit, mâna dreaptă a lui Mihai Viteazul, dacă ar fi să ne exprimăm mai puțin academic. De atunci și până azi s-au […]

“Faptul că stăteam weekend de weekend în spatele barului, împreună cu angajații, a contat foarte mult și mi-am depășit niște bariere, pentru că nu sunt o persoană foarte sociabilă, care să mă integrez foarte ușor… și acolo discuți cu tot felul de oameni – supărați, veseli, triști, părăsiți; te încarci cu foarte multe povești”  La […]

Înregistrăm o premieră – e pentru prima dată când vă invit La salină. Nu, nu am schimbat formatul, tot despre vin povestim. Doar că podgoria despre care vorbim e la doi pași de Salina Turda, într-o zona în care viticultura se face cu mare succes încă din perioada Imperiului Roman. Urmează încă o poveste din […]

“Mi-a zis tata: vezi, aici saluți pe toată lumea în sat; și am întâlnit un cârd de gâște, le-am salutat.”  A vrut să devină taxatoare pe autobuz, dar a ajuns la Academia de Studii Economice și a devenit actriță, cântăreață și vedetă tv. Un traseu interesant, cu momente întâmplătoare pe care Gianina Corondan le povestește, […]

Jurnalist, blogger, activist pe zona de sănătate, trainer de comunicare. Paula Rusu detaliază “La cină” fiecare dintre toate aceste preocupări pe care le are în prezent.  Boroboațele din copilărie, chiulul din liceu, ajutorul dat mamei în bucătărie, când erau 3 fete acasă, mâncarea ce îi aduce aminte de locul natal și motivul pentru care a […]