MITURI SPULBERATE (4): Doar copiii poartă aparat dentar

Evoluția medicinei a făcut ca aparatul dentar să nu mai aibă indicație de vârstă. Doar indicația specialistului. Și atunci… e momentul să mai dărâmăm un mit, acela că doar copiii poartă aparat dentar.

„Nu există o vârstă optimă pentru purtarea unui aparat dentar. Aparatul dentar este adresat atât copiilor, adolescenților, dar și adulților. Este foarte adevărat că pacienții vin la consultație, pacienții adulți, cu tendința de a crede că doar copiii poartă aparat dentar, deoarece părinții se preocupă foarte mult de dantura copiilor. Dar toți dintre noi, fie că suntem copii, fie că suntem adolescenți sau adulți, suntem preocupați de zâmbetul nostru și vrem să avem un zâmbet de Hollywood. Un zâmbet frumos și sănătos ne dă încredere mai mare în noi și astfel ne face să avem mult mai mult succes, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. – spune Dr. Cristina Mihai, medic specialist ortodonție DentalMed.

„Scopul principal al aparatului dentar este de aliniere a dinților, astfel încât să avem o igienă dentară cât mai eficientă și cât mai corectă, dar, în același timp, aparatul dentar poate modifica și pozițiile maxilarelor, poate corecta dizarmoniile dento-faciale în care există niște decalaje de dezvoltare a oaselor maxilare. Cel mai important este că se pot alinia dinții astfel încât mușcătura pacientului să fie corectă”. În câte categorii se împart aparatele optodontice, care sunt trendurile in materie de aparate dentare, câtă vreme se poartă și care este planul de tratament, aflăm din materialul video.

„Sunt din ce in ce mai multi români care vor aparate dentare, care vor să aibă un zâmbet foarte frumos și foarte sănătos”.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.