Despre parodontoză se spune că este boala dinților frumoși și sănătoși. Din păcate, statisticile arată că, în Europa, una din două persoane face parodontoză, o boală des întâlnită mai ales la adulții de peste 30 de ani.
„Parodontoza sau boala parodontală este o afecțiune dată de bacterii, bacterii care se află în tartru, în piatra și placa bacteriană de pe dinți, care inițial afectează gingia, provocând o gingivită, o inflamație a gingiei. Ulterior, când bacteriile trec de inserția gingiei și ajung la nivelul osului, apare resorbția osoasă, adică osul începe să se topească și deja s-a instalat boala parodontală. Primul semn, de obicei, este sângerarea. Boala parodontală nu doare, de aceea o putem denumi silent killer, un termen foarte bun, englezesc. Boala se poate trata; de fapt, se poate stopa, nu se poate vindeca. Practic, dinții au fost creați să țină o viață întreagă. Și dacă știm să avem o igienă bună acasă, să avem o colaborare bună cu medicul stomatolog, să venim la detartraje periodice, nu ar trebui să pierdem dinții prea curând, deci putem stopa boala parodontală și să fie totul ok”.
Haideți să ascultăm specialistul și să mai dărâmăm, astfel, un mit – acela că dacă nu avem carii, nu avem parodontoză.
