“Pare ironic să începem discuția de la păr, dar pot să ofer informații complete și competente în legătură cu frizeriile din București” – spune, cu mult umor, Florin Negruțiu, invitat “La cină”. Și discuția relaxată continuă.
“M-am dus în prima zi de școală și femeia de serviciu a țipat la mine: nu se intră pe intrarea profesorilor, nesimțitule. (…) Și astăzi, când visez frumos, visez că sunt la catedră și predau”.
Puțini sunt cei care știu că Florin Negruțiu a fost profesor la un liceu din București și că intenționează să se întoarcă la catedră curând. O spune chiar el “La cină”, emisiunea în care ne povestește, în amănunt, clipe din perioada în care a predat limba română unor elevi doar cu câțiva ani mai mici decât el, dar și momente din copilărie, când cireșul din curtea bunicilor era stâlpul existenței lui.
“Poți să-ți găsești fericire oriunde pe Planeta Pământ. (…) Tăcerea în doi este foarte reconfortantă. (…) Și dacă sunt și cu cineva cu care pot sa tac, în liniște, este minunat.”
Care este cel mai romantic moment al zilei pentru Florin, ce i-ar face viața mai frumoasă decât e astăzi, care a fost motivul pentru care a intrat în presă, ce fel de Românie le lasă moștenire celor doi copii, dar și ce-l întristează profund, aflați “La cină”.
“Noi vom rămâne singuri aici, mistuiți de dor, gândindu-ne că vine vacanța de vară și o să petrecem o săptămână cu ei, dacă mai ajungem.”