Ștefan Bănică, despre iubire, familie și copii, teatru, muzică și politică

“Am încercat, indiferent cât am iubit acest film și cât m-a ajutat, să scap, într-un fel, de această imagine, care nu se mai termina: Mihai din Liceenii. Eu voiam să joc Shakespeare, Ibsen…” 

Ștefan Bănică rememorează “La cină” scene importante din viața sa. Cu sinceritate, cu multe informații nespuse public până acum, cu umor și zâmbet, unul dintre cei mai cunoscuți artiști români vorbește despre copilărie, tradiții de Paște și Iepuraș, mâncarea din casa părintească și boacănele din copilărie, dar vorbește și despre momentele de început ale carierei, când era doar un adolescent visător.

“Decât să te faci actor, să duci tava și să zici – a venit domnu’ conte, a plecat domnu’ conte, mai bine fă altă meserie.” – i-a spus tatăl lui când Ștefan i-a dezvăluit că vrea să fie actor. Și a devenit actor! Unul care a jucat în foarte multe piese de teatru și filme, în cea mai mare parte doar roluri principale.

“Rolul vieții mele e posibil să fie să aduc bucurie oamenilor”

Cum s-a jucat cu focul când trebuia să spună poezii în fața familia Ceaușescu, care a fost lecția primită după ce a jucat în cel mai cunoscut film din cinematografia românească și cum a gestionat valul uriaș de simpatie, când primea saci de scrisori de la fani, ce l-a învățat armata, dacă a avut vreodată grija zilei de mâine, ce rol joacă iubirea în viața lui, dacă are liniște când vrea să iasă cu familia în oraș și care sunt momentele în care bucuria sufletească atinge cote maxime, aflăm “La cină”.

“Stăteam cu fiul meu, ăsta mic, și ne uitam la desene animate; îl țineam în brațe și-i miroseam părul… E un moment!”

Ștefan vorbește, de asemenea, despre serialul preferat de comedie pe care-l urmărește la tv, despre controlul emoțiilor pe scenă, despre viața publică, pe care o urmărește de la distanță, deși a avut propuneri să intre în rândurile politicienilor, dar a ales să taxeze verbal și la vot clasa politică din România, despre timpul pentru un pahar de vin cu prietenii și despre alte bucurii simple…

“Asta știu să fac, asta fac; asta mi-am dorit, asta am făcut, pe un traseu care a fost bătătorit înainte de tatăl meu și acum lucrurile se duc și spre fiul meu”

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.