Cu poseta la service. Rusine, Louis Vuitton!

Ziua mea din vara lui 2013, prin mainile si portofelul unor buni prieteni, mi-a adus cadou o poseta Louis Vuitton. Prima mea geanta de mega-fitze. Nu descriu aici incantarea sora cu fericirea, vreau doar sa va povestesc intamplari dintr-o lume deloc stiuta.

Mega-poseta are un sistem de prindere cu doi magneti prin a caror alaturare se inchide geanta. Dupa vreun an, unul dintre magneti a picat. Numai urmasul francezului Louis stie de ce. Pentru ca era in garantie, am dus poseta inapoi la magazin, unde a si ramas pentru a fi trimisa la service. Teribil m-a amuzat exprimarea: “mi-am dus poseta la service!”

poseta1

Oamenii de la magazinul de la Marriott mi-au spus ca dureaza cam o saptamana. Nu-i bai, am zis eu, doar pot trai lejer fara geanta asta cateva zile, asa cum am trait cativa ani buni.

Am primit un telefon, dupa o saptamana, de la un angajat al magazinului care mi-a spus ca geanta mea va pleca in excursie la Paris. Cei de la firma-mama au vrut sa vada obiectul stricat, mai ales ca, spun ei, nu li s-a mai intamplat asa ceva.

– Alo? Buna ziua! De la Louis Vuitton va deranjam… In legatura cu poseta pe care o aveti la reparat. Sper ca nu aveati de gand s-o purtati in urmatoarele doua luni. E nevoie sa mai ramana la service.

Asta m-a anuntat ulterior un angajat. Nooooooo, cum sa vreau s-o port in urmatoarele doua luni?! ( Ce, mah?! P’asta n-am inteles-o si am ramas nestiutoare pana azi. Poate pentru ca era o geanta de vara si intamplarea se petrecea toamna…)

poseta 4

Cand nu speram sa-mi mai aduca cineva geanta inapoi, am mai primit un telefon.

– Buna ziua! Geanta dvs. a ajuns inapoi la Bucuresti. Puteti sa veniti sa o luati.

O idee mi-a trecut rapid prin minte: oare n-ati putea sa mi-o aduceti VOI?! Gandul adauga si ceva injuraturi invatate la scara blocului, la Calarasi, in copilarie. Mi-am sters din minte imediat vorbele urate, sunt o doamna cu Vuitton, nu-i asa?!

– Stiti, magazinul dvs. nu e deloc in drumul meu… , incerc eu sa-i fac sa-mi aduca EI poseta.
– Cand aveti timp…, imi zice duduia care m-a sunat.

Adica n-ai priceput, doamna, ca-ti sugerez sa mi-o trimiti?! Nu-i nimic, ti-o zic pe sleau.

– Nu aveti un sofer care sa ma ajute sa-mi recuperez geanta?
– Nu avem!

Tare mi-ar fi placut ca dupa o virgula sa aud un minim regret, nu zic niste scuze, ca nu-s pretentioasa. I-am spus fetei ca nu am cum sa ajung prea curand in zona cu pricina si ca o rog respectuos sa gaseasca o solutie sa mi-o trimita. Imi promite ca o va trimite cu Fan Courier.

poseta2

Dupa 7 zile, am primit un mesaj de la Fan Courier cum ca imi vor livra geanta in nu stiu ce interval orar. N-a fost sa fie!

Dupa o zi, le scriu celor de la Vuitton un e-mail si sun, tot eu, la firma de curierat. Mi-a raspuns un baiat care ma ruga sa cobor ca el este destul de aproape de adresa, eu nefiind la “adresa”.

Cateva ore mai tarziu, dupa ce am ajuns la birou, ma suna o colega de la receptie sa-mi spuna ca am primit colet. Uraaaaaaaa, geanta a ajuns, in sfarsit, la mine!

poseta3

– Sa-l lase, zic. Il asteptam de ceva vreme.
– Pai, trebuie sa platesti, imi spune colega, destul de incurcata ca n-am inteles asta din prima.

Am ajuns la receptie si am platit (pe buna dreptate) transportul de la firma Louis Vuitton pana la Casa Presei: 13,64 lei!

Cand am ajuns acasa, am desfacut pachetul si am sperat sa gasesc un biletel cu scuzele de rigoare. Nimic! Nada! Niente! Rien! Nothing!

Iarta-i, Louis Vuitton, ca nu stiu ce fac!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.