VIAȚA FĂRĂ AMBROZIE

Mi-am rugat bărbatul, prietenii, colegii, foștii colegi, amicii din showbizz, chiar și câțiva politicieni, inițiatori ai legii, să mă ajute să duc, public, această campanie de eradicare a ambroziei! Și, zic eu, am reușit! Multumesc, tuturor!

Scopul campaniei “Viața fără ambrozie” este constientizarea problemelor legate de alergia la ambrozie si urgentarea votului în Camera Deputaților pentru o lege privind eliminarea buruienii de pe terenuri lăsate în paragină, o lege așa cum au majoritatea țărilor civilizate ale lumii. Nu de puține ori, legi importante au zăcut luni sau ani în sertare prăfuite în parlamentul României. Nu vrem să se întâmple același lucru și cu Legea privind combaterea ambroziei.

Ne dorim sa atragem atenția, public, asupra pericolelor la care se expun cei care intra in contact cu planta de paragină. Numărul celor alergici la ambrozie şi alte plante similare creşte anual în toată Europa.

STADIUL LEGII

Legea privind combaterea ambroziei este în acest moment la Camera Deputaților, după ce a primit toate avizele și după votul (în unanimitate) din Plenul Senatului. Camera Deputaților este camera care decide adoptarea acestei legi.

CE PREVEDE LEGEA

E atât de simplu: stat sau privat trebuie să-și întrețină terenurile, să nu le lase în paragină! Altfel proprietarii primesc AMENDĂ între 750 și 5000 de lei – în cazul persoanelor fizice – și între 5000 și 20.000 de lei, în cazul celor juridice.

Sunt prevederi de bun simț, așa cum există în țări ca Germania, Austria, Elveția, Italia sau Franța, chiar si vecina Ungaria, țări care au rezolvat problema buruienilor dăunătoare grav sănătății prin lege! O astfel de lege! Nu facem altceva decât să încercăm să fim la fel de civilizați ca ei. Practic, această lege este o reglementare a bunului simț: fiecare să-și curețe terenul, să nu-l lase în paragină, ca să nu le facă și mai mult rău miilor de români care suferă din pricina buruienii!

SIMPTOME

Accese de strănut, ochi roșii și inlăcrimați mai tot timpul după reprize repetate de scărpinat, un nas ca un robinet, senzație de sufocare, strănuturi care dau amețeli teribile… Cine are prin preajmă un alergic la ambrozie știe că e un chin și că medicamentele destinate alergiei nu fac față. Netratată, alergia la ambrozie poate duce la ASTM.

CE SPUN MEDICII

Aproximativ 80% dintre cei care merg la alergolog în fiecare zi constată că suferă de alergie la ambrozie, iar 25% dintre ei riscă să facă astm bronșic. Tratamentul pentru una dintre cele mai severe alergii costă în jur de 1.000 de lei, nedecontat de Casa de sănătate, și, de multe ori, medicamentele necesare nu se găsesc în România.

Si… problema asta nu e doar despre cei care suferă din cauza buruienii. Medicii spun că toate persoanele expuse zilnic la cantităţi mari de polen răspândite de “iarba pârloagelor” vor deveni alergice. Așa că… alergia la ambrozie e despre NOI TOȚI cei care trăim în țara asta!

6 comentarii

  1. Din pacate, faptul ca ati prestat ptr Antena 3, cel mai nociv canal de știri, dupa RTV, nici macar atunci faceti o campanie benefică romanilor, nu mai sunteti credibila.
    Nici macar cand vorbiti despre amnezie.
    Va asociez imaginea cu cea a lui Voiculescu….un penal …

    • Va las comentariul aici numai pentru amuzamentul celor care-l citesc! Sa auzim de… amnezie!

  2. Felicitari pentru initiativa, d-na Nastase! Spre deosebire de cel de mai sus, va felicit tocmai pentru ca v-ati rupt se televiziune si ati venit in online! Sunteti un model, alaturi de dl. Petreanu. Si de pisica dvs. (Urmaresc si Amar De Zi). Cred ca o campanie similara, text aproape identic, poate fi facuta anti-coruptie. Va multumesc pentru postarile informative, pe care am inceput sa le citesc din momentul in care ati plecat din televiziun

  3. …e! Imi cer scuze. Scriam de pe telefon si am apasat send din greseala. Se pot uni comentariile? Va multumesc pentru acest blog! O seara linistita!

  4. Televiziune! Imi cer scuze, scriam de pe telefon si am dat send din eroare! Se poate modifica primul comentariu? Va multumesc pentru blog! O seara linistita!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.