Mă înfurii mereu atunci când aud că “bătaia e ruptă din Rai” sau “unde dă mama, crește” și îmi doresc să fie tot mai puțini părinți care-și bat copiii. Din păcate, sunt la fel de mulți ca întotdeauna în țara asta. Citesc o statistică făcută de UNICEF și aflu că românii încă-și bat copiii, în ciuda a ceea […]

Asistăm, cu atenție și îngrijorare (am mai auzit undeva vorba asta), la pizdificarea bărbatului. Scuzați exprimarea deloc academică, da’ nu găsesc alt cuvânt care să exprime exact ce vreau eu să zic. La coafor, sunt bărbați. Și nu mă refer la ăia care vin să-și însoțească nevestele și să tragă cu ochiul la alte femei când […]

Domnilor guvernanți, domnilor deputați și senatori, priviți-l, vă rog mult, pe acest băiețel pistruiat. Nu mai știu cum îl cheamă, l-am întâlnit acum câțiva ani, când eram reporter, într-un sat de prin apropierea Capitalei. Îmi amintesc, ca și cum ar fi fost ieri, scurtul dialog purtat cu el. L-am întrebat ce își dorește de Paște, […]

Fiți atenți ce le-a mai trecut prin cap: dacă șeful sau colegul hărțuiește sexual o singură dată, poate fi iertat! Adică… fapta se lasă doar cu un avertisment la prima abatere și numa’ dacă patronul e prins a doua oară, și-o fură grav! Până acum, pentru hărțuire, făptuitorul risca o amendă între 3.000 și o sută de mii de lei sau […]

M-am trezit cu această curiozitate: care politician e mai tare pe facebook?! Și am luat la privit paginile mai marilor țării. Președintele Klaus Iohannis e de departe pe primul loc cu aproape două milioane de like-uri (1.807.475 likes). Aproape două milioane de oameni urmăresc postările președintelui pe facebook. Sau ale echipei președintelui, că doar nu […]

75 de cazuri de TBC la o sută de mii de locuitori! Sunt cifrele îngrijorătoare care situează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința numărului de cazuri de tuberculoză. Este o valoare de 4,5 ori mai mare decât cea înregistrată la nivelul UE. Numărul cazurilor de TBC este acum mai mare decât era pe vremea lui Ceaușescu: în 1985, […]