Doi români își cresc copiii cu peste 30.000 de euro!

Vreau să vă dau câteva cifre apropos de mult hulitele indemnizații pentru mame. În special, despre alea incredibil de mari chiar și din punctul meu de vedere! Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu și cei care-i țin isonul îi arată cu degetul (și îi supun public unui val de ură) pe cei care au sume uriașe de încasat și destabilizează complet bugetul destinat acestor cheltuieli.

Lucrăm cu materialul clientului, adică… vă dau cifre prezentate oficial de Ministerul Muncii.

Știți câte indemnizații peste 30.000 de euro sunt? Două!

Știți câte procente din suma totală acordată pentru indemnizațiile pentru creșterea copilului încasează persoanele care au peste 10.000 de euro?! 3%! Trei procente pentru primii 623 de părinți (mamă sau tată) care au ICC de peste 10.000 de euro!

Plec de la premisa că toate aceste indemnizații s-au calculat corect (e treaba statului să descopere dacă, printre ele, sunt persoane care au vrut să fenteze statul în bunul obicei românesc), dar de ce le dăm ca exemplu negativ la tv atâta vreme cât nu par să destabilizeze bugetul? De ce trimiți toată furia românilor către câteva persoane care nu au făcut altceva decât să calculeze după lege?!

“Până în luna mai 2017, din bugetul alocat pentru plata indemnizației pentru creșterea copiilor pentru anul 2017, s-a cheltuit 44% din valoarea acestuia. Numărul indemnizațiilor pentru creșterea copilului cu o valoare de peste 10.000 euro este de 17 (din care 15 intre 10.000 – 30.000 euro si 2 peste valoarea de 30.000 euro) Dat fiind faptul că legea în cauză a fost modificată anul trecut, abia în prezent începe să se constate o tendință în creștere a cererilor pentru acordarea unor indemnizații de creștere a copiulului, de valori considerabile”. Este un pasaj din răspunsul pe care l-am primit de la Ministerul Muncii în urma unei scrisori oficiale. (măcar comunicarea funcționeaza!)

Eu nu mai am comentarii! Vă rog să le faceți voi!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.