Documente oficiale: alba-neagra cu probleme penale la Ambulanță

E ceva vreme de când nu mă mai miră foarte tare informațiile negative care vin din sistemul sanitar, chiar dacă mă înfurie teribil. Furt din banii bolnavilor, șpăgi cu nemiluita, acte medicale condiționate de plicul cu bani, malpraxis. Toate în țărișoara asta scoasă la prădat de ani buni. Despre o posibilă Mafie la Ambulanță (ar suna bine ca titlu dacă aș fi rău intenționată) nu auzisem până acum.

Câteva documente oficiale care mi-au picat recent în mână m-au făcut să-mi amintesc, din nou, că legea nu contează chiar pentru toți. Și că singurul sistem care merge uns în țara asta e cel legat de pile și relații.

Pe scurt, e așa: o oarecare doamnă, Hortenzia Daniela Petrișor, se vrea șefă la Ambulanța Bihor. Nimic grav până aici mai ales că zilele acestea e în derulare concursul pentru ocuparea postului de manager general pentru servicii de Ambulanță și toată lumea poate intra în competiție dacă întrunește condițiile cerute de legislația în vigoare. ATENȚIE: dacă întrunește condițiile…

Dosarul doamnei Hortenzia (si ale celorlalti candidati din toata tara) e studiat pe 16.01.2018 de o Comisie din cadrul Ministerul Sănătății și candidatul e declarat ADMIS. La Bihor, 4 candidați, toți intră în concurs. Un concurs cu teste grilă de verificare a cunoștințelor de management. Aveți mai jos documentele semnate de mai marii Ministerului Sănătății.

Două zile mai târziu, pe 18.01.2018, doamna Hortenzia Petrișor, cercetată penal din luna septembrie a anului trecut, este respinsă. Dr. Petru Armean, președintele Comisiei, semnează documentul. Vezi actul din imaginea alăturată.

Doamna în cauză nu face contestație.

Ca o minune, patru zile mai târziu, doamna Hotenzia intră în consurs și primește notă. Vezi documentul. Admisă cu nota 8,40! Chiar cu semnătura președintelui (prof. universitar dr. Petru Armean), acelasi care respinsese dosarul doamnei după ce analizase un răspuns al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Nu știu ce calități extraordinare are doamna Hortenzia Petrișor (poate le are, nu zic nu), dar episodul acesta i le pune în umbră complet.

Va urma!

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.