Da’ cătușe?! N-aveți cătușe?

O zi oarecare, pe un ferry boat în Grecia. Mă duc sa-mi cumpăr o apă și ceva de ronțăit. Scot o hârtie de 50 de euro și i-o întind domnului din fața mea. Primesc produsele și restul și mă așez, alături de câțiva parteneri de drum, la o masă. După 3 minute, vine domnul de la bar după mine, transpirat tot.

– E o problemă cu banii dvs.!

Am crezut că-i arde de glume grecului și că brobonelele de sudoare de pe frunte i-au apărut doar din cauză că e cam cald afară și cam durduliu el! Dar nu! Omul e serios! E groasă treaba!

 

Sentimentul și gândurile amestecate nu se pot descrie… (Oare de unde am banii aștia? Oare mai am bonul de la schimb valutar? Poate banii sunt luați chiar de la banca? Dar de la care bancă? Sunt, oare, rămași din altă excursie în străinătate?! Ag!, ce greu îmi e să-mi amintesc… Ce pot păți dacă sunt falși? Mă arestează?! Ce zic colegii mei? Uffa!)

Merg cu grasuțul la căpitanul vasului care, cu “don’t worry” luat în brațe, repetat obsesiv, ia la puricat bancnota!

Ne ducem împreună la un magazin de pe vas care are aparat de verificat valuta. Trecută de 6 ori prin apartul-minune, hârția mea țiuie la fel de fiecare dată. Deci e în regulă… Așa pare…

– Care-i problema?, îl întreb, cu inima până-n gât.

– Hârtia e diferită!

(poate pentru că e ușor uzată?!, gândesc, dar nu rostesc pentru că mi-am pierdut complet vorbele)

Nu-i de ajuns că au verificat bancnota dată la bar în aparat. Grecii mă întreabă și dacă mai am alți bani. Mai scot o hârtie de 50 de euro care are parte de aceeași verificare. În regulă, de asemenea!

Apare cineva care îmi cere buletinul. Îl scot aproape tremurând (zici că ești tare, că nu ai niciun motiv să fie vreo problemă, dar tot e nașpa senzația…nu-i deloc confortabil, credeți-mă!) și i-l întind domnului despre care n-am aflat ce hram poartă.

Grecii au revenit în gașcă după câteva minute, căpitanul și-a cerut scuze și mi-a dat banii înapoi!

Am rămas cu întrebarea: ce mama naibii a fost asta?!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.